A A A

 

Asigurarea securității și sănătății în muncă, o prioritate pentru MSMPS

Reprezentanții autorităților cu competențe în domeniul controlului siguranței ocupaționale s-au întrunit astăzi în cadrul unei ședințe pentru a discuta despre rezultatele controalelor de stat efectuate în anul 2019 de către structurile abilitate, precum și acțiunile necesare care trebuie întreprinse în domeniu, pentru a preveni accidentele de muncă și a spori gradul de siguranță la locul de muncă.

 

La ședință a participat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, care a remarcat faptul că numărul accidentelor de muncă este în creștere, situație care impune fortificarea organelor cu atribuții de control de stat, pentru a asigura eficiența în activitatea acestora și respectarea cerințelor de securitate și sănătate conform prevederilor convențiilor internaționale și recomandărilor Organizației Internaționale a Muncii. 

 

Totodată, Viorica Dumbrăveanu a menționat că în acest proces vor fi implicate toate părțile interesate, inclusiv societatea civilă și parteneriii sociali. De asemenea, se va ține cont și de interesul angajatorului care desfășoară activitate economică.

 

Cei prezenți în sală s-au expus pe marginea subiectului, vizavi de dificultățile întâmpinate în cadrul controlului siguranței ocupaționale și au înaintat propuneri pentru îmbunătățirea activității și sporirea securității și sănătății în muncă.

 

Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023 prevede implementarea măsurilor privind consolidarea rolului Inspectoratului de Stat al Muncii în domeniul securității și sănătății la locul de muncă și ajustarea cadrului normativ existent la directivele europene.