Executivul a aprobat semnarea Acordului dintre Ministerul Sănătăţii și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare
Guvernul a aprobat, astăzi, 27 noiembrie, inițierea negocierilor și semnarea Acordului dintre Ministerul Sănătăţii și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare privind faza a doua a proiectului „Progresul cu privire la acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova”.
Acordul are drept scop asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru implementarea cu succes a proiectului. Acesta urmărește îmbunătăţirea capacităţii de finanţare şi guvernare a sistemului de sănătate, consolidarea capacităţilor de procurare şi furnizare a serviciilor de sănătate, precum şi îmbunătăţirea accesului la servicii medicale calitative şi eficiente la nivel naţional.
Menționăm că proiectul „Progresul cu privire la acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova” reprezintă un program de colaborare compus din două faze, cu o durată de opt ani, agreat între Biroul de Cooperare al Elveţiei şi Banca Mondială, intitulat „Acoperirea universală cu servicii medicale în Moldova”.
Totodată, amintim că prezentul document are la bază Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind asistenţa umanitară şi cooperare tehnică, semnat în 2001.