Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Ministerul Sănătății felicită cadrele didactice din instituțiile de învățământ medical cu ocazia zilei profesionale

04/10/2024
Ministerul Sănătății felicită cadrele didactice din instituțiile de învățământ medical cu ocazia zilei profesionale

Sâmbătă, 5 octombrie, este marcată Ziua profesională a lucrătorului din învățământ.

Profesia de dascăl este una dintre cele mai vechi și mai nobile, care formează specialiști în toate domeniile. „Nu-i pe lume o carieră care să ceară mai multă muncă, mai desăvârșită voință și mai strașnică perseverență decât munca dăscălească”, spunea învățătorul Carol Lazăr.

Adresăm sincere felicitări și urări de bine tuturor profesorilor care se dedică procesului educațional și pun bazele formării cadrelor medicale. Dumneavoastră asigurați societatea cu servicii de sănătate sigure și calitative.

Din sistemul de învățământ medical din Republica Moldova fac parte o universitate de medicină și farmacie, un centru de excelență și patru colegii care pregătesc specialiști în diferite ramuri ale medicinei.

1004 cadre didactice activează în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, dintre acestea 633 au titluri științifice (doctor și doctor habilitat) și 479 au titluri științifico-didactice (conferențiar universitar și profesor universitar). În prezent, la USMF își fac studiile 6.661 de studenți. Calificările absolvenților sunt: medic, medic stomatolog, farmacist, medic în medicina preventivă, asistent medical generalist, licențiat în Diagnostic medical și tehnologii de tratament, licențiat în Terapie și reabilitare, licențiat în Sănătate publică, master în Asistență medicală și moașe, master în Sănătate publică și master în Diagnostic medical și tehnologii de tratament.

La Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” (CEMF) lucrează 193 de dascăli, cu diferit grad didactic. Actualmente, în cadrul instituției învață 2.165 de elevi. CEMF „Raisa Pacalo” oferă servicii educaţionale la 6 specialităţi și 7 calificări: asistent medical în urgențe; asistent medical; moașă; asistent medical pentru îngrijirea bolnavilor; asistent medical în diagnostic de laborator; asistent farmacist și tehnician dentar.

70 de profesori, cu diferit grad didactic, predau la Colegiul de Medicină Bălți, unde învață 960 de elevi la două specialități: Medicină și Îngrijirea bolnavilor – calificarea asistent medical.

La Colegiul de Medicină Ungheni lucrează 43 de cadre didactice, care dețin diferit grad didactic, și învață 631 de elevi. La absolvirea colegiului aceștia obțin calificarea asistent medical.

În cadrul Colegiului de Medicină Orhei activează 62 de profesori cu diferit grad didactic. În instituție învață 672 de elevi la specialitățile Îngrijirea bolnavilor și Medicina – calificarea asistent medical.

51 de profesori, deținători ai diferitor grade didactice, predau la Colegiul de Medicină Cahul pentru 750 de elevi încadrați în programul de formare profesională Îngrijirea bolnavilor, calificarea asistent medical.

Dragi dascăli, vă mulțumim pentru că faceți o muncă dublă, vă dedicați în același timp medicinei și procesului educațional. Să ne trăiți!

Spread the love