Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Hepatitei

28/07/2022
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Hepatitei

Hepatita este afecțiune inflamatorie a ficatului, care poate evolua spre forme severe, precum ciroză și cancer hepatic, atunci când nu este depistată precoce și tratată. Cel mai frecvent hepatita este provocată de o infecție virală. Statul asigură accesul gratuit al persoanelor, cu hepatite virale B, C și D, la terapie antivirală.  

În contextul marcării Zilei Mondiale a Hepatitei, Mariana Avricenco, medic infecționist la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” oferă informații cu privire la prevenirea, diagnosticarea și tratamentul hepatitei.

„Hepatita poate fi de natură virală, cel mai frecvent, toxică, autoimună. Majoritatea virusurilor hepatice modifică progresiv arhitectura și funcționalitatea ficatului până la stadii ireversibile. Afectarea hepatică este inițial acută, în primele șase luni de la infectare, iar dacă durează mai mult de șase luni este cronică. Hepatita cronică este determinată de virusul hepatitic B (VHB), în asociere sau nu cu virusul Delta (VHD) și virusul C (VHC). Cele mai răspândite forme de hepatită sunt A,  B, C și D. Există și alte tipuri, cum ar fi E, G, hepatita mononucleozică, hepatita provocată de Citomegalovirus, etc.”

beenhere

Semnele și simptomele infecției cu virusurile hepatice nu apar imediat după infectare

„În cazul hepatitei B și C semnele și simptomele pot lipsi pe parcursul mai multor ani, timp în care persoana transmite infecția, iar boala poate evolua spre forme severe. În general, simptomele durează mai puțin de două luni, doar în unele cazuri pot persista până la șase luni. Cele mai frecvente simptome în perioada acută sunt: febra, oboseala, scăderea poftei de mâncare, greața și/sau voma, disconfortul abdominal, urina hipercromă, scaunele acolice, durerile articulare, icterul. Mulţi pacienţi cu hepatită cronică B, C sau D sunt asimptomatici, iar când apar simptomele sunt nespecifice şi intermitente. De aceea, atunci când prezentăm simptome care ne fac să suspectăm o hepatită ar trebui să ne adresăm medicului pentru investigații și tratament corespunzător.”

PREVENIRE

În cazul hepatitelor virale este importantă adoptarea unei atitudini preventive, cum ar fi: vaccinarea, evitarea cauzelor de îmbolnăvire, controlul medical regulat.

„Principala modalitate de prevenire a infecției cu VHB este vaccinarea. Alte modalități de protecție sunt: utilizarea seringilor de unică folosință, evitarea folosirii în comun a unor obiecte care ar putea avea sânge pe ele, evitarea locurilor cu igienă precară, etc. Hepatita C, la fel, poate fi prevenită prin adoptarea unor măsuri de igienă personală. Factorii de risc pentru infectarea cu acest virus sunt contactul intravenos cu ac de seringă infectată, transfuziile cu sânge infectat, contactul sexual cu o persoană infectată, etc. Hepatita D poate fi prevenită prin vaccinarea împotriva VHB, deoarece în absența acestui virus nu se poate dezvolta hepatita D. Asocierea virusurilor B și D determină forme grave de hepatită, frecvent cu dezvoltarea insuficienței hepatice acute sau cronice. Cu referire la hepatitele A și E acestea pot fi prevenite prin respectarea igienei mâinilor, consumul de apă din surse sigure, etc.”

DIAGNOSTICARE

„Screeningul hepatitelor virale, prin efectuarea testelor rapide pentru depistarea infecției cu virusurile hepatitice B și C, este integrat în analizele uzuale recomandate în asistența medicală primară. Diagnosticul de hepatită acută cu virus hepatic A se pune în baza manifestărilor clinice și în prezența în sânge a anticorpilor (Ac) Ig M anti-VHA. Acest tip de hepatită nu se cronicizează. Diagnosticul de hepatită cronică cu virusul B se stabileșteîn baza prezenței markerilor hepatici. Ag HBs (antigenul de suprafață) este esențial în diagnosticul bolii. Prezența virusului hepatitic D se determină în baza Ac anti-VHD în sânge. Acesta nu poate duce la o hepatită cronică fără ca în organism să coexiste infecția cu VHB. Diagnosticul de hepatită C se pune în baza prezenței Ac anti-VHC și a decelării viremiei (ARN VHC) pozitive.”

TRATAMENT

În Republica Moldova există tratament specific pentru hepatitele virale acute, cronice și cirozele hepatice de etiologie virală.

„Pentru a beneficia de tratament antiviral specific în primul rând trebuie să fie evaluați parametriihematologici, biochimici, markerii hepatici, viremia sau concentrația virusului în sânge, este necesar să fie efectuată ultrasonografia organelor abdominale, analiza fibrozei hepatice pentru aprecierea severității afectării hepatice.Persoanelor cărora le-a depistată infecția cu unul dintre virusurile hepatice B, C, D sunt preluate la evidență de medicul infecționist care va iniția procedura de includere în tratamentul antiviral.”

În noiembrie 2016-iulie 2022 au fost incluse în terapia antivirală 25 949 de persoane cu hepatita B, C și D, dintre care 1 105 – în anul curent, conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Spread the love