Font Mărit
Alb - Negru
Cursor vizibil

Lansarea campaniei naționale ”16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen”

25/11/2019
Lansarea campaniei naționale ”16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen”

La 25 noiembrie s-a dat start campaniei naționale ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, cu un șir de acțiuni care vor avea loc la nivel național și local, cu scopul de a preveni şi combate violența în bază de gen prin creșterea gradului de conștientizare a violenței drept încălcare a drepturilor omului, a consecințelor și costurilor sale, precum și a mecanismelor de combatere la nivel comunitar şi național. 

Totodată, campania își propune să informeze, să sensibilizeze și să familiarizeze publicul cu fenomenul violenţei asupra femeilor şi să evidențieze efectele grave pe care le are atât asupra femeii, cât și asupra familiei, în general.

În anul 2019, campania la nivel internațional are următorul slogan: Orange the World: Generation Equality Stands against Rape! (Colorează lumea în oranj: Generația Egalității unită împotriva violului!). Aceasta încurajează partenerii UNITE și din celelalte sectoarele să stea în sprijinul și să susțină supraviețuitoarele violenței domestice și mișcările care apără drepturile omului, pentru a pune capăt violenței sistemice împotriva femeilor și fetelor din întreaga lume.

În ultimii ani, vocile supraviețuitorilor și activiștilor, prin campanii precum #MeToo, #TimesUp, #Niunamenos, #NotOneMore, #BalanceTonPorc și altele, au pus în centrul atenției problema violenței sexuale și au ajuns la un crescendo care nu mai poate fi lăsat sub tăcere sau ignorat. Astfel, scopul campaniei din acest an este de a inspira nu numai femeile victime ale violenței în bază de gen, dar și martorii, de a vorbi și a raporta cazurile de violență.

La nivel național, Campania va avea loc al 17-lea an consecutiv și va prelua sloganul ONU, cu organizarea și desfășurarea unor evenimente ce vor avea câte un slogan specific. Campania va debuta cu mai multe evenimente de deschidere organizate de societatea civilă și partenerii de dezvoltare, continuând cu o serie de activități desfășurate atât la nivel central, cât și la nivel local, care vor include campanii de sensibilizare, lecții publice, discuții, seminare de instruire, lansarea și difuzarea spoturilor video tematice. 

Obiectivele strategice de promovare a politicilor în domeniul egalității de gen în Republica Moldova sunt formulate în cadrul Strategiei pentru asigurarea egalității de gen între femei și bărbați și Strategiei naţionale de prevenire și combatere a violenţei faţă de femei și a violenţei în familie.

Lista activităților care urmează a fi desfășurate în cadrul campaniei:

activități

Spread the love