Procesul educațional în instituțiile de învățământ va fi relansat începând cu întâi septembrie. Ultimele decizii ale CNESP
Începând cu întâi septembrie, se relansează procesul educaţional în cadrul tuturor instituţiilor de învăţământ.
Decizia finală de a redeschide instituțiile de învățământ va aparține fondatorilor în cazul corespunderii condiţiilor de desfăşurare a activităţii instituţiei cu prevederile Instrucţiunii privind măsurile de protecţie care trebuie aplicate pentru organizarea activităţii instituţiilor de învăţământ publice şi private în contextul epidemiologie al COVID-19 (Anexă la Hotărârea CNESP nr. 26).
În spațiile din incinta școlilor și universităților vor fi marcate benzi pentru a delimita distanța între persoane de cel puțin 1,5 metri.
Purtarea măştilor faciale de protecţie (cu acoperirea nasului şi a gurii) în cadrul instituţiei de învăţământ este obligatorie pentru personalul instituţiei de învăţământ. Ca măsură de prevenire şi control a infecţiei cu COVID-19 elevii și studenţii sunt încurajaţi să poarte masca de protecţie în situaţia în care nu poate fi respectată distanţa fizică sau la indicaţii medicale.
Zilnic, va fi efectut triajul epidemiologic a elevilor și studenţilor şi personalului la intrarea în instituţia de învăţământ.
Instituțiile de învățământ vor trebui să fie asigurate cu termometre, dezinfectanți și produse de igienă. În acest scop, Guvernul va aloca suplimentar 31 milioane lei și alte 105 milioane lei pentru remunerarea cadrelor didactice care vor munci mai mult în perioada următoare. Totodată, nu vor fi permise careurile și manifestațiile festive.
Totodată informăm, începând cu data de 1 septembrie 2020, se instituie următoarele măsuri de prevenire şi control a infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova:
-Se permite intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă verde;
-Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie, cu excepţiile prevuzute în Hotărârea nr. 26 a CNESP;
-Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova şi vin din ţările clasificate ca zonă verde, nu vor completa Fişa epidemiologică şi nu vor fi obligaţi de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile.
Lista țărilor din zona roșie va fi publicată și va fi actualizată săptămânal.
Hotărâre nr. 26 din 21 august 2020 COMISIA NAȚIONALĂ EXTRAORDINARĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ