Precizări privind organizarea asistenței antenatale și alegerea instituției pentru naștere
Sănătatea mamei și copilului reprezintă o prioritate a sistemului medical, iar femeile însărcinate beneficiază de asistență perinatală gratuită, în volumul prevăzut de Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
Actualmente, îngrijirea antenatală a gravidei este reglementată prin Protocolul clinic standardizat „Îngrijiri antenatale pentru o experiență pozitivă în sarcină”, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 357/2025 (https://shorturl.at/ehFoG), și constituie un proces complex, multidisciplinar și orientat spre protejarea sănătății mamei și copilului, prevenirea complicațiilor și asigurarea unei experiențe pozitive pe parcursul sarcinii.
Ministerul Sănătății subliniază că supravegherea antenatală a gravidei este, în mod prioritar, responsabilitatea echipei medicului de familie, cu implicarea medicului obstetrician-ginecolog și a altor specialiști, după caz. Aceasta include evaluarea profilului și gradului de risc al gravidei, monitorizarea evoluției sarcinii, consilierea, realizarea măsurilor profilactice și coordonarea accesului la servicii medicale specializate, în funcție de necesitățile medicale ale fiecărei femei. Conform protocolului clinic standardizat, pentru o supraveghere adecvată a sarcinii, sunt recomandate minimum nouă vizite antenatale, realizate de profesioniști calificați din cadrul asistenței medicale primare și, la necesitate, al asistenței medicale specializate de ambulator.
Ministerul Sănătății precizează, de asemenea, că alegerea instituției medico-sanitare în care femeia dorește să nască aparține acesteia. Ordinul Ministerului Sănătății nr. 570/2025 privind organizarea Serviciului perinatologic național (https://shorturl.at/8e3Wp) prevede asigurarea dreptului femeii de a alege instituția medico-sanitară contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină, indiferent de locul de trai, cu excepția situațiilor de urgență sau a cazurilor în care, potrivit indicațiilor medicale, este necesară acordarea asistenței la un centru perinatologic de nivel superior.
Prin urmare, monitorizarea antenatală se realizează în cadrul asistenței medicale primare, prin medicul de familie și echipa acestuia, cu implicarea medicului obstetrician-ginecolog și a altor specialiști, iar nașterea poate avea loc în instituția aleasă de femeie, în condițiile cadrului normativ aplicabil, ale contractării serviciilor și ale criteriilor medicale de referire stabilite pentru siguranța mamei și copilului.
Ministerul Sănătății reiterează că toate instituțiile medico-sanitare implicate în acordarea asistenței perinatale, indiferent de forma juridică de organizare, au obligația de a respecta actele normative în vigoare, protocoalele clinice, criteriile de regionalizare și referire în cadrul Serviciului perinatologic național și drepturile pacientelor la servicii medicale sigure, calificate și accesibile.